Flash Interview powered by PEPSI: ȚURCANU ION – AMP

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Țurcanu Ion, desemnat omul meciului AMP-ETA

Salutare 

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Astăzi ai fost omul meciului. Pentru suporteri a fost un meci spectaculos, cum ai trăit înfruntarea de pe teren?

Ca de fiecare data, meciul a fost foarte tensional, însă datorită colaborării cu coechipierii am reușit să obținem performanțe notabile 

2. Ai marcat 3 goluri și ai contribuit decisiv la victoria echipei. Ați exersat fazele la antrenamente? Știați că adversarul are dificultăți în zona mediană / apărare?

Nu a existat o analiză în prealabil a strategiei de joc a adversarului, însă, am reușit să ne adaptăm ușor și să demonstrăm capacitate de reziliență foarte bună.

3. Pentru a doua oară omul meciului? Care este secretul? 

Dedicare și muncă spre îndeplinirea obiectivului general al echipei

4. Ești golgeterul la zi al campionatului cu 6 reușite. Care e borna la care dorești să te oprești în acest sezon?

Din păcate n-am reușit să mă aflu în partea de sus a clasamentului golgheterilor din cauza unor motive personale însă încă lucrez la acest aspect.

5. Unde există o mai bună înțelegere a fenomenului: pe teren sau la disciplinele de la facultate? 

Cred că exista o balanță între cele doua activități

6. Săptămâna viitoare aveți un meci de tradiție, un derby pentru echipa voastră. Cum prefațați partida? Aveți ceva surprize pregătite pentru adversar?

Cu siguranță prefer un scenario favorabil reflectat în scor pentru echipă, dorim să ne intrăm în ritm și să reușim

7. După 8 etape vă aflați pe primele poziții în clasament. Cum vedeți lupta la titlu din acest sezon? 

Din păcate n-am reușit să ne clasam pe primul loc, dar vom încerca sa ne dedicăm mai mult

8. Un meci foarte tacticizat de ambele părți. Echipelor le-a fost frică să atace prea mult, de unde și rezultatul de egalitate de pe tabelă. Cum vedeți acest punct obținut astăzi? 

A fost un meci complex, cu deosebită dedicare din partea ambelor echipe însă diferența s-a reflectat în perseverența jucătorilor

9. Spune-ne trei cele mai ciudate obiceiuri pe care le ai înainte de un meci din Liga Economistului?

Nu am obiceiuri caudate sau nocive, pot să mă mândresc cu acest aspect

10. Ce este mai ușor de realizat: un proiect la o disciplină dintre cele predate de domnii profesori colegi de echipă sau o pasă de gol pentru unul dintre aceștia?

Cu siguranță o pasă de gol este mult mai ușor de realizat

11. Aveți vreo primă promisă pentru calificarea în faza următoare a Cupei? 

Nu

12. Ai venit de curând la AMP. Ai avut parte de vreun “botez”? 

Nu, dar mi-ar fi plăcut

Mulțumim pentru discuția avută, îți dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de Pepsi pentru răcorire.

Start a Conversation

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *