Flash Interview powered by PEPSI: JORA O.D. – REI

„Teoria jocului (de fotbal) cu sumă pozitivă”

Ne bucurăm să-l avem astăzi la interviul PEPSI pe Octavian-Dragomir Jora, desemnat „omul meciului” REI – BT: 9 – 3. Chestionat mai demult cu privire la postul din teren, profesorul Jora replica enigmatic: „Joc un soi de «10 fals» (numărul de pe spate are mai multă legătură cu notele din școală decât cu talentul diabolic al lui D10S Maradona), combinat cu rolul de «pivot geopolitic» (vă explică mai bine maestrul Silviu Neguț și ucenicul lui vrăjitor, Marius Cristian Neacșu, ce înseamnă asta) și cu cel de «constantă universală» (sunt în echipă de la facerea lumii… Ligii, adică, și nu am obosit eu fizic cât am putut să-i… obosesc psihic pe coechipieri – dar pe asta o tăiem la montaj ).

Liga Economistului: Bună ziua, domnule profesor Jora! Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu câteva întrebări.

Octavia-Dragomir Jora: Bine v-am găsit și… bine m-ați mai găsit! Da, după o victorie, cred și eu…

 

LE: Astăzi ați fost omul meciului. Pentru suporteri a fost un meci spectaculos; cum ați trăit înfruntarea de pe teren?

ODJ: Sunt convins că suporterii ne urmăresc cu sufletul la gură din… bibliotecă („stadion” mic, examene curând, o combinație care nu permite o audiență prea mare în tribune). Dar îi simțim aproape, mai ales noi, profesorii, când ne trezim sughițând pe teren după vreo fază (sau frază) mai cu fentă din bibliografie…

 

LE: Ați marcat 3 goluri și ați dat încă pe atâtea pase de gol. Ați exersat fazele la antrenamente? Știați că adversarul are dificultăți în zona mediană sau în apărare?

ODJ: Spre deosebire de examene, când se învață doar în sesiune și doar cu o seară înainte (Doamne-ferește, am spus eu asta!?), la fotbal „ne” pregătim săptămânal. Studenții mai la firul ierbii (artificiale), profesorii mai la telecomandă, dar cu lecturi de la FCSB în sus. Am falsa dacă am vorbi despre scheme și stiluri de joc, dar nu am minți dacă am spune că victoria cea mai importantă o reprezintă nu atât citirea adversarului, cât a noastră, între noi. Începem să ne descoperim valoarea (atât cât ne-a fost hărăzită și o putem îngriji), să ne punem reciproc în valoare (aspect crucial în orice fel de echipă) și, astfel, să adăugăm valoare jocului nostru. Iată, economiștii din noi au mai găsit o zonă de aplicabilitate pentru teoria valorii!

 

LE: Unde există o mai bună înțelegere a fenomenului: pe teren sau la disciplinele de la facultate?

ODJ: Vezi ce frumos am legat un un-doi cu ideea de mai sus! Eu le-am spus studenților că nu am băut apă după Guardiola sau Mourinho și nu sunt vreun antrenor. Sunt doar coechipierul lor mai mare. Dar am găsit în cărțile de economie niște principii elementare de relaționare care ne pot pune ordine chiar și în jocul din teren: schimb (inclusiv de pase!) reciproc avantajos; diviziune (atenție, cooperativă!) a muncii; acumulare de capital (fie și doar uman!). Și câte și mai câte alte idei. Este logică economică pură, varianta cu mingea la picior (sau la cap). De fapt, întotdeauna „și la cap”…

 

LE: Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului! Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și vă oferim o sticlă de Pepsi pentru răcorire!

ODJ: Ne răcorim tocmai când m-am aprins și eu, vorbind despre ce-mi place: economie și fotbal! Oricum, eu sunt cel care vă mulțumește pentru premiera de azi. Și nu este legată de „jucătorul meciului”, un titlu simpatic pe care idealistul din mine îl primește cu realism. Ce este și mai haios este că după un sfert de secol de jurnalism practicat, este primul interviu pe care îl dau, nu îl iau! Gânduri bune, iar până la proxima revedere – Forza, REI!

Start a Conversation

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *