O nouă ediție a Ligii Economistului debutează sâmbătă

Sâmbăta aceasta, 26 octombrie, debutează o nouă ediție a „Ligii Economistului”, campionatul de fotbal inter-facultăți al Academiei de Studii Economice din București. După o vacanță de vară bine meritată (ultima etapă jucându-se pe 18 mai 2024), studenții și profesorii ASE revin în teren. Particularitatea Ligii Economistului este că echipele sunt alcătuite atât din studenți, cât și din profesorii lor. Se joacă 7 la 7, iar pe toată durata meciului trebuie să se afle în teren cel puțin doi profesori. Prin aceasta, se dorește creșterea coeziunii de grup dintre studenți și profesori, existând, totodată, ocazia ca studenți de la diferite facultăți să se cunoască mai bine între ei.

Deschiderea sezonului aduce în fața publicului pe data de 26 octombrie, Supercupa Economistului, meciul dintre cele mai titrate două echipe după revenirea de la pauza cauzată de pandemie (doi ani și jumătate): CSIE – FABBV (Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică – Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori). În sezonul 2022-2023 Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică a ridicat pentru prima dată trofeul Ligii Economistului, urmând ca în sezonul 2023-2024 să câștige a 4-a Cupă a Economistului. În schimb, rivala sa, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori a câștigat pentru prima dată în sezonul 2022-2023 Cupa Economistului, urmând ca în sezonul 2023-2024 să câștige două trofee consecutiv, Supercupa Economistului și Liga Economistului, ambele pentru prima dată în istoria competiției.

Vor participa, în sezonul 2024-2025, toate cele douăsprezece facultăți ale Academiei de Studii Economice din București.

Primele meciuri din Liga Economistului s-au jucat în aprilie 2008, iar, de atunci, excluzând perioada de pandemie, competiția s-a desfășurat anual, dând următoarele campioane:

  • 2007-2008: Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului
  • 2008-2009, 2009-2010, 2010-2011: Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată
  • 2011-2012: Facultatea de Management
  • 2012-2013, 2013-2014: Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată
  • 2014-2015: Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului
  • 2015-2016: Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată
  • 2016-2017: Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului
  • 2017-2018, 2018-2019: Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată
  • 2022-2023: Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică
  • 2023-2024: Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori

 

Pe lângă campionat, se mai dispută și Cupa Economistului (sistem eliminatoriu), respectiv Supercupa Economistului.

 

Programul primei etape

Meciurile au loc la terenul acoperit din Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei, programul primei etape, din 2 noiembrie, fiind următorul:

15:00 MRK – ETA (Facultatea de Marketing – Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată)

16:00 BT – DREPT (Facultatea de Business și Turism – Facultatea de Drept)

17:00 FABBV – EAM (Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori –  Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului)

18:00 AMP – REI (Facultatea de Administraţie şi Management Public – Facultatea de Relații Economice Internaționale)

19:00 CIG – CSIE(Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune – Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică)

20:00 FABIZ – MAN (Facultatea de administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine – Facultatea de Management)

Cupa Economistului ajunge la FABBV

Un nou sezon din Cupa Economistului a ajuns la final! Felicitări echipei câștigătoare:
🏆Trofeul Cupa Economistului a ajuns la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori. Felicitări FABBV!
Le mulţumim tuturor jucătorilor, studenților și cadrelor didactice, fanilor si echipei de organizare pentru dedicarea de care au dat dovadă pe parcursul sezonului.🙏
Mulţumiri speciale sponsorilor noștri de la Pepsi România și Rockstar România pentru colaborare și momentele de refreshing oferite!💯
Ne revedem în anul universitar următor!⚽️👀

CSIE este noua câștigătoare a Ligii Economistului

CSIE campioana Ligii Economistului 2022-2023

Un nou sezon din Liga Economistului a ajuns la final dupa XI etape.
Trofeul Ligii Economistului a ajuns la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. 🏆🥇

Mulțumim tuturor echipelor participante: studenți și profesori. Mulțumim Complexului Sportiv Studențesc Tei pentru găzduire și sponsorilor Pepsi România și Rockstar România pentru pauzele răcoritoare.⚽️
Felicitări campionilor și ne vedem din octombrie in următorul sezon! 🍾

Flash Interview powered by PEPSI: Neamțu Rareș – FABIZ

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Neamțu Rareș, desemnat omul meciului FABIZ-AMP

INTRO cu jucătorul:

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Astăzi ai fost omul meciului. Pentru suporteri a fost un meci spectaculos, cum ai trăit înfruntarea de pe teren?

A fost într-adevăr un meci spectaculos, plin de emoții din primul până în ultimul minut, dar în final mă bucur ca s-a terminat cu o victorie de partea noastra. Sunt fericit ca am fost desemnat omul meciului și totodată că am reușit să-mi ajut echipa.

2. Pentru a treia oară omul meciului? Care este secretul?

Asa este, am reușit sa obtin titlul de omul meciului de mai multe ori. Secretul este seriozitatea si perseverenta cu care tratez fiecare meci în parte. Totodata, trebuie sa  menționez faptul ca nu as fi reușit aceasta performanța fără ajutorul coechipierilor si antrenorului cărora le mulțumesc pe aceasta cale.

3. Care este obiectivul din acest an al echipei și cum abordați să pregătiți celelalte meciuri?

Obiectivul principal al echipei a fost întotdeauna să câștigăm fiecare meci. Desigur, ca și obiectiv personal, îmi doresc sa termin pe prima poziție în topul golgeterilor dar repet, obiectivul principal este sa castigam meci de meci, indiferent cine marcheaza golurile. Din partea mea, îmi doresc sa marchez cat mai multe goluri, fără a avea o borna la care sa mă opresc.

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de Pepsi pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Antonio Dumitrescu – FABIZ

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Dumitrescu Antonio, desemnat omul meciului FABIZ-AMP.

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Ai venit de curând la FABIZ. Ai avut parte de vreun “botez”?

Nu am avut parte de niciun botez, colegii m-au primit foarte bine și am reușit sa formăm o echipa puternica si sa nu pierdem nici un meci de cand am venit.          

2. Pentru a doua oară omul meciului? Care este secretul?

Nu este niciun secret , încerc să-mi fac jocul , să dau tot ce pot și reușitele apar de la sine. 

3. Aveți vreo primă promisă pentru calificarea în faza următoare a Cupei?

Din cate stiu nu, dar sper sa fim surprinsi cu o primă pe măsura în cazul în care vom avea rezultate bune.

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de RockStar pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Anghel Daniel Cătălin – AMP

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Anghel Daniel Cătălin, desemnat omul meciului AMP-REI

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Astăzi ai fost omul meciului. Pentru suporteri a fost un meci spectaculos, cum ai trăit înfruntarea de pe teren?

A fost un meci destul de sufocant pentru mine deoarece mi-am dorit foarte mult victoria. După ce adversarii au deschis scorul, în mintea mea a fost doar victoria și am dat totul până la final.

2. Ai marcat 1 gol și contribuit decisiv la victoria echipei. Ați exersat fazele la antrenamente? Știați că adversarul are dificultăți în zona mediană / apărare?

Da, am marcat un gol și am oferit o pasă decisivă. N-am exersat nimic, totul a venit de la sine, iar legat de adversar, am văzut în timpul meciului că dacă nu le dai spații să se desfășoare se blochează și poți recupera mingea foarte repede. 

3. Ce este mai ușor de realizat: un proiect la o disciplină dintre cele predate de domnii profesori colegi de echipă sau o pasă de gol pentru unul dintre aceștia?

Pasele de gol sunt deja o specialitate pentru mine, vine de la sine, pe lângă celelalte calități.

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de RockStar pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Andone Marco – CSIE

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Andone Marco desemnat omul meciului CSIE-EAM.

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Astăzi ai fost omul meciului. Pentru suporteri a fost un meci spectaculos, cum ai trăit înfruntarea de pe teren?

Buna ziua, in primul rand. A fost un meci dificil intr-adevar, dar sunt de parere ca echipa a facut mult efort si am reusit sa ne blocam bine adversarul din punct de vedere tactic. De asemenea ne-am create multe ocazii si am reusit sa marcam de cateva ori in urma unor faze bine lucrate. Sunt fericit ca am castigat si am putut sa ajut echipa prin jocul meu.

2. Pentru a treia oară omul meciului? Care este secretul? 

Da! Secretul este munca in echipa! Fara colegii mei nu as fi reusit sa castig acest titlu de 3 ori. In plus, daca te distrezi si joci relaxat si cu zambetul pe buze nu ai cum sa dai gres.

3. După 10 etape vă aflați pe prima poziție în clasament. Cum vedeți lupta la titlu din acest sezon? 

Am fost liderii campionatului ca numar de puncte inca din prima zi si vom continua astfel pana dupa ultima partida din sezon. Se anunta o lupta grea pentru titlu, dar cu multa munca si cu un joc combinativ nu vad cine ne-ar putea pune probleme.

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de Pepsi pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Mănescu Dan – EAM

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Mănescu Dan, desemnat omul meciului EAM.

Bună ziua domnule profesor,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

 1. Domnule profesor, au luat astăzi notă de trecere studenții din echipa dumneavoastră? Cum catalogați prestația echipei?

Au luat o nota chiar mai mare decat cea de trecere, ca de altfel la toate meciurile castigate. Per ansamblu locul din clasament arată ca echipa face meciuri bune, cu potential de crestere in continuare, pe masura ce lotul se omogenizeaza. Dupa o pauza de doi ani avem numai baieti noi, iar asta necesita ceva timp pana la asamblarea unui mecanism. Important este ca toți cei din lot sunt jucători de valoare, caractere frumoase, la care vad atitudine pozitiva si placere de a juca fotbal.

2. Săptămâna viitoare aveți un meci de tradiție, un derby pentru echipa voastră. Cum prefațați partida? Aveți ceva surprize pregătite pentru adversar?

Saptamana viitoare va fi meciul dintre locul 1 si locul 2, ceea ce suscită întotdeauna o cotă mărită de interes si ambitie. Vreau pentru echipa mea sa facem un joc bun și sa ne bucurăm de fotbal, iar la capitolul surprize sigur avem, însă nu pot fi nominalizate pentru ca altfel n-ar mai fi…surprize ☺ Ce pot să-ți spun în context este ca la meciul precedent am avut revenirea pe terenul de joc a celui mai important membru al lotului nostru, un factor motivational extraordinar și un exemplu atat pentru baietii nostri cat si pentru toți ceilalți membri ai comunității universitare.

3. După 9 etape vă aflați pe primele poziții în clasament. Cum vedeți lupta la titlu din acest sezon? 

Lupta pentru titlu în acest moment rămâne în discuție doar prin prisma rezultatelor indirecte, ceea ce ne motiveaza însă suplimentar pentru a demonstra în meciul direct de sambata întregul potențial pe care-l avem. Pentru frumusetea competiției noi abordăm cu seriozitate și ambiție orice meci, iar spiritul asta îmi place sa cred că ne-a caracterizat de-a lungul celor 15 ani de existenta a Ligii, spirit care trebuie sa ramana un trade mark al echipei EAM.

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și vă oferim o doză de Pepsi pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Ornoiu Ciprian – FABBV

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Ornoiu Ciprian, desemnat omul meciului FABBV-REI

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Unde există o mai bună înțelegere a fenomenului: pe teren sau la disciplinele de la facultate? 

Înțelegerea fenomenului fotbalistic poate fi dezvoltată atât pe teren, prin aplicarea practică a tehnicilor și tacticii de joc, cât și în cadrul disciplinelor academice de la facultate, care aduc perspectiva teoretică și analitică asupra acestuia. Integrarea experienței directe în joc și a cunoștințelor academice contribuie la o înțelegere mai completă a fotbalului. 

În plus, pe ambele planuri sunt imbinate elemente de pasiune, dezvoltare și sinergie.

2. Urmează un meci din Cupa Economistului? Cât de departe va ajunge FABBV în acest sezon de cupă?

Am ajuns în finala Cupei Economistului și intentionam sa facem istorie pentru aceasta facultate, reușind sa castigam in premiera aceasta competitie dupa cateva finale pierdute. De asemenea, dorim sa punem bazele unei echipe solide pentru a ne asigura locul în finală și în edițiile viitoare.

3. Aveți un obicei prin care sărbătoriți victoriile? Cine face cinste de obicei?

Nu sarbatorim doar victoriile, ci si infrangerile. Ne focusam în principiu pe a găsi plăcere în ceea ce facem pe teren, dar mai ales în afara lui atunci cand vine vorba de spirit și atmosfera. De obicei, cinstea vine din partea profesorilor, după fiecare meci organizand o sesiune de brainstorming, pentru a pune în balanta atat aspectele pozitive, cât și pe cele negative.

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de RockStar pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Andronic Arthur Mihai – AMP

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Andronic Arthur Mihai, desemnat omul meciului MAN-AMP. 

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Astăzi ai fost omul meciului. Pentru suporteri a fost un meci spectaculos, cum ai trăit înfruntarea de pe teren?

A fost un meci foarte greu pentru noi, nu ne va fi niciodată ușor în 6 oameni, dar sunt optimist pentru meciurile viitoare și încercăm tot timpul să dăm tot ce avem mai bun.

2. Ești la primul gol pentru echipă după mai multe ratări avute pe parcusul acestui sezon? Simți că ai depășit criza de forma și vom vedea de astăzi și mai multe reușite?

Da, într-adevăr, este primul gol marcat de mine sezonul acesta, factorul principal pentru care a venit așa târziu prima mea reușită este faptul că poziția mea originală este de portar. Nu cred că va mai fi cazul pentru o altă reușită din partea mea acest sezon, dar sunt fericit că am reușit să marchez, luând în considerare că sunt portar.

3. După 9 etape ați acumulat doar 6 puncte? Care este obiectivul din acest an al echipei și cum abordați să pregătiți celelalte meciuri?

Vă dați seama că sunt foarte puține puncte pentru ce obiectiv aveam noi, nu suntem fericiți cu poziția noastră pe tabelă. Obiectivul nostru pentru celelalte meciuri este să dăm tot ce putem pe teren și să obținem cât mai multe puncte. 

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de Pepsi pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Stănescu Leonardo – REI

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Stănescu Leonard-Alexandru, desemnat omul meciului REI-ETA.

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. După 9 etape ați acumulat doar 6 puncte? Care este obiectivul din acest an al echipei și cum abordați să pregătiți celelalte meciuri?

Din păcate, am început sezonul foarte prost, cu câteva înfrângeri la scor, însă în prezent echipa arată bine. Suntem cu totul o altă echipă și acest lucru se vede de la o etapă la alta. Luăm meci cu meci și încercăm să obținem maximum de puncte din etapele rămase și să terminăm cât mai sus în clasament.

2. Săptămâna viitoare aveți un meci de tradiție, un derby pentru echipa voastră. Cum prefațați partida? Aveți ceva surprize pregătite pentru adversar?

Într-adevăr este un meci important pentru noi, poate cel mai important din acest sezon. Cred ca va fi un meci echilibrat, ambele echipe vin după o victorie în etapa precedentă, știm la ce să ne așteptam din partea lor și sperăm să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și să facem un joc bun.

3. Spune-ne trei cele mai ciudate obiceiuri pe care le-ai înainte de un meci din Liga Economistului?

Nu este neapărat un obicei ciudat, dar ascult muzica înaintea fiecărui meci pentru a putea intra relaxat pe dreptunghiul verde.

4. Ce este mai ușor de realizat: un proiect la o disciplină dintre cele predate de domnii profesori colegi de echipă sau o pasă de gol pentru unul dintre aceștia?

Cu certitudine o pasă de gol, este mult mai ușor și îți oferă și o satisfacție mai mare în comparație cu un proiect notat cu 10, deoarece proiecte tot facem încă din școala generală, însă să jucăm împreună cu profesorii e ceva extraordinar pentru că  spargem bariera aceea de student-profesor și putem deveni în teren nu doar simpli coechipieri, ci o echipă. Felicitări organizatorilor Ligii Economistului și la cât mai multe sezoane!

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și vă oferim doză de RockStar pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Florea Albert – REI

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Florea Albert, desemnat omul meciului REI.

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Astăzi ai fost omul meciului. Pentru suporteri a fost un meci spectaculos, cum ai trăit înfruntarea de pe teren?

A fost un meci frumos, cu răsturnări de scor. L-am trăit la intensitate maximă, ne am dorit mult victoria.

2. Unde există o mai bună înțelegere a fenomenului: pe teren sau la disciplinele de la facultate? 

Pe teren, echipa a început să arate din ce în ce mai bine.

3. Ce este mai ușor de realizat: un proiect la o disciplină dintre cele predate de domnii profesori colegi de echipă sau o pasă de gol pentru unul dintre aceștia?

Cu siguranță o pasă de gol.

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de RockStar pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: Lazar Mihai – EAM

Ne bucurăm să îl avem astăzi la interviul PEPSI pe Lazar Mihai, desemnat omul meciului EAM-CIG

Salutare,

Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu următoarele întrebări:

1. Săptămâna viitoare aveți un meci de tradiție, un derby pentru echipa voastră. Cum prefațați partida? Aveți ceva surprize pregătite pentru adversar?

Dorim sa intrerupem seria pozitiva a adversarilor, sa aratam ca  putem mai mult decat ceea ce am obtinut pana acum. O sa fie un meci frumos, deschis, intre 2 echipe care joacă fotbal în adevăratul sens al cuvântului, la capătul căruia sper sa iesim invingatori. Surprizele nu le pot menționa de pe acum pentru ca altfel nu s-ar mai numi surprise. Pot spune ca avem un singur gand: Victoria.

2. După 9 etape ați acumulat doar 21 puncte? Care este obiectivul din acest an al echipei și cum abordați să pregătiți celelalte meciuri?

Într-adevăr nu suntem acolo unde ne-am propus la începutul sezonului, dar nu ne rămâne altceva de făcut decat sa invatam din greseli și să mergem mai departe cu capul sus. Obiectivele noastre sunt: crearea unui grup unit, puternic cu dorinta de rezultate și câștigarea de trofee. Abordăm fiecare meci în aceeași maniera , la victorie, indiferent de adversar. Mai avem 2 etape în care o sa facem tot ce ne sta în putință pentru a ramane pe primele poziții. Suntem conștienți de faptul ca ne putem lupta de la egal la egal cu cele mai bune echipe, dar asta nu ne face sa ne relaxam atunci cand jucam cu adversar mai slabi cotat decat noi.

3. Spune-ne trei cele mai ciudate obiceiuri pe care le ai înainte de un meci din Liga Economistului?

Nu sunt superstitionist de fel. Sunt un om destul de simplu. Mă gandesc la ce am de făcut pe teren pentru a castiga si mă consult cu colegii/profesorii in legatura cu sarcinile pe care le avem de îndeplinit la nivel individual sau de echipa.

4. Ce este mai ușor de realizat: un proiect la o disciplină dintre cele predate de domnii profesori colegi de echipă sau o pasă de gol pentru unul dintre aceștia?

Ambele:) Proiectele în mare parte sunt în echipa, lucru care-mi da ocazia sa lucrez împreună cu colegii și prietenii mei iar în legătură cu pasele de gol nu trebuie sa ma complic, decât sa dau mingea unui profesor aflat în atac și de acolo mai departe nu are cum  să iasă altceva decat gol.

Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului. Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și îți oferim o doză de RockStar pentru răcorire.

Flash Interview powered by PEPSI: JORA O.D. – REI

„Teoria jocului (de fotbal) cu sumă pozitivă”

Ne bucurăm să-l avem astăzi la interviul PEPSI pe Octavian-Dragomir Jora, desemnat „omul meciului” REI – BT: 9 – 3. Chestionat mai demult cu privire la postul din teren, profesorul Jora replica enigmatic: „Joc un soi de «10 fals» (numărul de pe spate are mai multă legătură cu notele din școală decât cu talentul diabolic al lui D10S Maradona), combinat cu rolul de «pivot geopolitic» (vă explică mai bine maestrul Silviu Neguț și ucenicul lui vrăjitor, Marius Cristian Neacșu, ce înseamnă asta) și cu cel de «constantă universală» (sunt în echipă de la facerea lumii… Ligii, adică, și nu am obosit eu fizic cât am putut să-i… obosesc psihic pe coechipieri – dar pe asta o tăiem la montaj ).

Liga Economistului: Bună ziua, domnule profesor Jora! Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi la Interviul PEPSI. Vă invităm să vă răcoriți cu câteva întrebări.

Octavia-Dragomir Jora: Bine v-am găsit și… bine m-ați mai găsit! Da, după o victorie, cred și eu…

 

LE: Astăzi ați fost omul meciului. Pentru suporteri a fost un meci spectaculos; cum ați trăit înfruntarea de pe teren?

ODJ: Sunt convins că suporterii ne urmăresc cu sufletul la gură din… bibliotecă („stadion” mic, examene curând, o combinație care nu permite o audiență prea mare în tribune). Dar îi simțim aproape, mai ales noi, profesorii, când ne trezim sughițând pe teren după vreo fază (sau frază) mai cu fentă din bibliografie…

 

LE: Ați marcat 3 goluri și ați dat încă pe atâtea pase de gol. Ați exersat fazele la antrenamente? Știați că adversarul are dificultăți în zona mediană sau în apărare?

ODJ: Spre deosebire de examene, când se învață doar în sesiune și doar cu o seară înainte (Doamne-ferește, am spus eu asta!?), la fotbal „ne” pregătim săptămânal. Studenții mai la firul ierbii (artificiale), profesorii mai la telecomandă, dar cu lecturi de la FCSB în sus. Am falsa dacă am vorbi despre scheme și stiluri de joc, dar nu am minți dacă am spune că victoria cea mai importantă o reprezintă nu atât citirea adversarului, cât a noastră, între noi. Începem să ne descoperim valoarea (atât cât ne-a fost hărăzită și o putem îngriji), să ne punem reciproc în valoare (aspect crucial în orice fel de echipă) și, astfel, să adăugăm valoare jocului nostru. Iată, economiștii din noi au mai găsit o zonă de aplicabilitate pentru teoria valorii!

 

LE: Unde există o mai bună înțelegere a fenomenului: pe teren sau la disciplinele de la facultate?

ODJ: Vezi ce frumos am legat un un-doi cu ideea de mai sus! Eu le-am spus studenților că nu am băut apă după Guardiola sau Mourinho și nu sunt vreun antrenor. Sunt doar coechipierul lor mai mare. Dar am găsit în cărțile de economie niște principii elementare de relaționare care ne pot pune ordine chiar și în jocul din teren: schimb (inclusiv de pase!) reciproc avantajos; diviziune (atenție, cooperativă!) a muncii; acumulare de capital (fie și doar uman!). Și câte și mai câte alte idei. Este logică economică pură, varianta cu mingea la picior (sau la cap). De fapt, întotdeauna „și la cap”…

 

LE: Mulțumim pentru discuția avută, vă dorim mult succes în continuare în Liga Economistului! Îi mulțumim și Sponsorului PEPSI pentru susținerea acestui interviu și vă oferim o sticlă de Pepsi pentru răcorire!

ODJ: Ne răcorim tocmai când m-am aprins și eu, vorbind despre ce-mi place: economie și fotbal! Oricum, eu sunt cel care vă mulțumește pentru premiera de azi. Și nu este legată de „jucătorul meciului”, un titlu simpatic pe care idealistul din mine îl primește cu realism. Ce este și mai haios este că după un sfert de secol de jurnalism practicat, este primul interviu pe care îl dau, nu îl iau! Gânduri bune, iar până la proxima revedere – Forza, REI!